Poate nu vi-l închipuiţi pe Raylan Givens că fiind fan al seriei Star Wars, dar în sezonul 2 caracterul principal face o paralelă între situaţia în care se află şi o secvenţă din celebra serie.
Această scenă poate fi observată în promo-ul sezonului 2 al serialului Justified. Premiera noului sezon va fi difuzată pe data de 4 februarie de FX.
Revenind la scena în cauză, Givens (Timothy Olyphant) şi un suspect stau la masă într-un bar, iar Givens îşi aduce aminte de momentul în care Han îl împuşcă pe individul acela verde la cantină, în versiunea originală a filmului.Se pare că acea [...]






V-am mai spus câteva lucruri despre acest serial într-un articol mai vechi în care vă anunţam că actorul
Actriţa cunoscută din serialul
Cei de la FOX au anunţat faptul că au acordat serialului
În urmă cu 2 luni vă spuneam că cei de la
Creatorul francizei Star Wars, George Lucas, a amânat puţin planurile pentru producerea unui serial bazat pe povestea originală Star Wars din motive financiare.
Se pare că Justin Bieber a ajutat puţin serialul The Hard Times of RJ Berger atunci când a avut nevoie, şi ca urmare MTV-ul i-a acordat şi un sezon cu numărul 2.
Datorită crizei economice, tot mai multe seriale încep să facă restructurări. Iată că este şi cazul serialului
Potrivit celor de la TvGuide sezonul 2 al serialului de comedie difuzat de HBO va debuta pe data de 26 septembrie.
Navi Rawat a dezvaluit detalii despre personajul ei din serialul
Courteney Cox a marturisit ca spera sa fie nominalizata la Premiile Emmy de anul acesta. Actrita din serialul
Courteney Cox a marturisit ca ar vrea sa se faca un film dupa serialul
Vinnie Jones, chipurile, a devenit o prezenta permanenta in serialul The Cape. Serialul, care a inceput pe NBC luna trecuta, urmareste un politist caruia ii este inscenata o crima si devine un erou mascat in incercarea de a-si reabilita numele.
Nina Dobrev a recunoscut ca se simte usurata ca nu filmeaza scene nud pentru serialul

