Cuvant cheie: aprilie

Stire

Premierele din midseason (listă completă)

4 Ian 2011 mady_6_89 3 comentarii

Aveţi mai jos o listă cu premierele din midseason atât la televiziunile mari, cât şi la cele prin cablu.

Sper că nu am omis niciun serial, iar în cazul în care totuşi observaţi că lipseşte vreunul vă rog să îmi spuneţi într-un comentariu.

3 ianuarie

  • The Bachelor, ABC, premieră de sezon
  • Pretty Little Liars, ABC Family, premiera de iarnă a sezonului
  • Greek, ABC Family, premieră de sezon [...]
, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , Stire completa »
Stire

S-au încheiat filmările pentru Game of Thrones

23 Dec 2010 mady_6_89 Niciun comentariu

George R. R. Martin a confimat că au terminat filmările pentru noul serial de dramă de la HBO, Game of Thrones.

Serialul de fantezie, bazat pe romanele lui George R.R. Martin A Song of Ice and Fire, a primit sezonul 1 din partea celor de la HBO în luna martie a acestui an.

Între timp echipa s-a aflat pe platourile de filmare, de acum încolo urmând a fi efectuată munca de studio.  Premiera se estimează că va fi undeva prin luna aprilie 2011.

Din distribuţie fac parte actorii: Sean Bean, Lena Headey, Aiden Gillen şi Joe Dempsie.

, , , , Stire completa »
Stire

Camelot va debuta în luna aprilie

22 Dec 2010 mady_6_89 Niciun comentariu

Cei de la Starz au stabilit data premierei noului lor serial Camelot.

Mai exact, primul episod va fi difuzat pe data de 1 aprilie, ocupând astfel fostul segment orar al lui Spartacus.

Serialul Camelot urmăreşte povestea tânărului Arthur (Jamie Campbell Bower) fiind format ca rege de către Merlin (Joseph Fiennes). Între timp, sora vitregă a lui Arthur, Morgan (Eva Green), îşi doreşte şi ea tronul regatului. Din distribuţie mai fac parte şi actorii: Tamsin Egerton, Claire Forlani şi Peter Mooney. [...]

, , , , , , Stire completa »
Audienta

Top 25 – Săptămâna 25 aprilie-2 mai 2010

5 Mai 2010 mady_6_89 Niciun comentariu

6j6f5elffcvhr41nr8l1Pe primele locuri nicio schimbare majoră. Dancing With the Stars a rămas pe primul loc la general, iar American Idol la ‘tineret’.

NCIS-urile au revenit din vacanţă şi şi-au recâştigat prima poziţie ca şi seriale la general. Păcat că acest clasamemt general contează prea puţin pentru televiziuni.

Încet, încet Modern Family devine serialul numărul unu la ABC pentru sezonul viitor. Sper să găsească un serial nou de comedie să îi ţină companie sezonul următor pentru ca audienţele Cougar Town scad din ce în ce mai mult. Grey’s Anatomy se ţine destul de bine, iar la tineret a întrecut Desperate Housewives de ceva vreme.

Despre Glee nu mai vorbesc. Cred că nici cei de la FOX nu credeau anul trecut că Glee va ajunge noul lor serial fenomen, furându-i coroana lui House.

Săptămâna aceasta este de admirat faptul că Cold Case are în topul general 2 episoade. Romantically Challenged a prins şi el ultimul loc la general, aşa că s-ar putea să prindem un sezon întreg şi să nu fie anulat înainte de termen, mai ales că de acum înainte serialele mari se pregătesc să intre în vacanţă. [...]

, , , , , , , , , , , Articol complet »
Audienta

Top 25: Săptămâna 19-24 aprilie 2010

28 Apr 2010 mady_6_89 1 comentariu

6j6f5elffcvhr41nr8l1Săptămâna aceasta lucrurile stau cam la fel ca şi săptămâna trecută.

American Idol şi Dancing With the Stars continuă să jongleze cu primele locuri săptămâna aceasta la publicul general DWTS fiind pe primul loc. American Idol îşi păstrează totuşi prima poziţie la categoria 18-49 de ani.

Glee a rămas şi el primul la ”tineret” în ceea ce priveşte serialele, şi ca şi săptămâna trecută a fost urmat de House, The Big Bang Theory, Two and a Half Men şi LOST. Este de admirat faptul că TBBT şi TAHM au reuşit să strângă cu reluări destui telespectatori tineri încât să bată LOST-ul.

Şi Survivor s-a descurcat foarte bine săptămâna aceasta atât la general, cât şi la ”tineret”, fiind pe locurile 8, respectiv 9.

De altfel, trebuie menţionat că nici noul serial de comedie de la ABC, Romantically Challenged, care a avut premiera săptămâna trecută, nu s-a descurcat rău ajungând pe locul 15 la general, fiind al 2-lea serial ca audienţe pentru ABC; şi pe locul 21 la categoria 18-49 de ani. [...]

, , , , , , , , , , Articol complet »
Audienta

Top 25: Săptămâna 12-18 aprilie 2010

21 Apr 2010 mady_6_89 1 comentariu

6j6f5elffcvhr41nr8l1Aşa cum vă povesteam şi săptămâna trecută, săptămâna aceasta s-au mai schimbat puţin lucrurile.

Surprinzător Glee se află pe primul loc la categoria 18-49 în ceea ce priveşte serialele, şi pe locul 2 la general, aici fiind întrecut de Two And a Half Men.

American Idol şi-a recâştigat primul loc în ambele clasamente, sau mai bine zis primele 2 locuri, Dancing With the Stars reuşind în această săptămână doar un modest loc 3 la general şi pe locul 5 la ”tineret”.

LOST-ul căzut săptămâna aceasta pe locul 8 la categoria 18-49 ani, fiind al cincilea în ceea priveşte serialele, fiind întrecut de House, The Big Bang Theory, Two and a Half Men şi Glee. [...]

, , , , , , , , , Articol complet »
Audienta

Top 25: Săptămâna 29 martie-4 aprilie 2010

7 Apr 2010 mady_6_89 Niciun comentariu

Top 25După mult timp American Idol a fost detronat. Cel care i-a suflat locul întâi la clasamentul general a fost reality show-ul Dancing With the Stars. Dar American Idol s-a răzbunat la publicul 18-49 de ani unde a rămas pe primul loc, iar Dancing With the Stars a trebuit să se mulțumească doar cu locul 3.

Săptămâna aceasta LOST-ul este pe primul loc la categoria 18-49 de ani dacă ar fi să luăm în considerare numai serialele.

Este de remarcat și căt de bine se descurcă serialele Modern Family și Castle. Pe mine acest top chiar m-a convins să încep să mă uit și eu la Castle.

Despre seriale precum NCIS și CSI nu mai vorbesc pentru că mi se pare de-a dreptul penibil ca nici măcat un sfert din publicul lor să nu se încadreze în categora 18-49 de ani.

[...]

, , , , , , , , Articol complet »
Stire

Date importante în luna aprilie

1 Apr 2010 mady_6_89 5 comentarii

tulipsSpre deosebire de articolul publicat luna trecută acesta nu conţine decât datele premierelor de sezoane din această lună. Recunosc că nu sunt foarte multe, dar sunt destul de importante.

1 Aprilie

  • Bones (FOX) – revine din vacanţă, iar în această lună va fi difuzat şi episodul cu numărul 100.
  • Fringe (FOX) – revine din vacanţă

2 Aprilie

  • Miami Medical (CBS) – Este o nouă dramă medicală, numai că acţiunea se petrece în însoritul Miami. Dacă nu mă înşel v-am mai vorbit despre el cu ceva vreme în urmă. [...]
, , , , , , , , Stire completa »