Toţii fanii serialului The Office ştiu că mai este puţin până îşi vor lua la revedere de la personajul Michael Scott, şi automat actorul Steve Carell.

Cu această ocazie producătorii serialului i-au spus lui Ausiello ce alţi actori au fost adăugaţi pe lista cu posibili înlocuitori. Aceştia sunt Ray Romano, James Spader şi actriţa britanică Catherine Tate. Se pare că cei trei vor apărea în finalul acestui sezon ca şi candidaţi pentru ocuparea postului de manager.

Mai ştim deja că în aceeaşi postură vor apărea şi actorii Will Arnett şi Ricky Gervais.

Ausiello crede că dintre cei 5 doar 2 sunt cu adevărat candidaţi, adică Spade şi Tate, Ray Romano fiind ocupat cu filmările la Man of a Certain Age, Will Arnett fiind deja implicat într-un alt proiect de la NBC, iar Ricky Gervais a făcut deja asta. Tot el a mai spus că ar prefera ca actriţa Catherine Tate să obţină rolul.

Voi ce părere aveţi? Care dintre cei 5 vi se pare mai potrivit?