Thomas Dekker, cunoscut din serialul Terminator: The Sarah Connor Chronicles, a primit rolul principal masculin în serialul de dramă produs pentru CW, Secret Circle.
Serialul se bazează pe o serie de romane scrise de L.J. Smith, autoarea cărţilor The Vampire Diaries. Personajul principal este Cassie (Britt Robertson), o fată care nu descoperă numai că este vrăjitoare şi că face parte dintr-un grup secret, ci şi că este cheia care va reînvia bătălia veche de secole dintre bine şi rău.
Thomas Dekker îl va interpreta pe Adam, cel mai vechi membru al clubului şi posibilul iubit al lui Cassie.


