Actorul Scott Foley a primit un rol în serialul cu vampiri de la HBO, True Blood.
Deocamdată el este programat să apară într-un singur episod al sezonului 4, dar dacă serialul va fi reînnoit cu sezonul 5 personajul va reveni cu siguranţă. Fie vorba între noi, nu cred că îşi pune nimeni problema că nu va exista şi un sezon 5, aşa că pregătiţi-vă să îl vedeţi pe actor în mai mult de un episod.
Personajul pe care îl va interpreta se numeşte Patrick şi este un vechi prieten din armată al lui Terry Bellefleur (Todd Lowe).
Pe Scott Foley l-aţi văzut recent în serialul Grey’s Anatomy în rolul lui Henry. Mai mult, el va reveni şi în noul sezon al acestui serial şi va începe filmările luna viitoare.

