Nu ştiu cum de nu am scris până acum şi despre proiectele aflate în dezvoltare la CW, dar cum mai e mult până în luna mai, când vom afla cu siguranţă care vor fi noile seriale ale sezonului 2012-2013, avem timp destul să vorbim despre situaţia episoadelor pilot.
Momentan proiectele celor de la CW par promiţătoare, dar de obicei nu ajung la stadiul de serial la CW decât 2, maxim 3, aşa că nu vă faceţi speranţe că vor vedea prea multe lumina zilei.
*au primit comandă de episod pilot
Dramă:
- Arrow – serial despre Green Arrow, unul dintre eroii universului DC Comics, produs de Greg Berlanti şi Marc Guggenheim (Green Lantern). Nu este un spin-off al serialului Smallville, aşa cum ar putea părea la prima vedere, iar Justin Hartley nu va avea nicio legătură cu serialul. Rolul lui Green Arrow va fi interpretat de Stephen Amell. Susanna Thompson (Dragonfly) a primit unul din rolurile principale feminine, şi anume mama lui Green Arrow;
- The Selection – bazate pe o viitoare serie de romane scrisă de Kiera Cass, despre o poveste de iubire situată cu 300 de ani în viitor, cu o tânără săracă care este aleasă de loterie pentru a participa la o competiţie pentru a deveni următoarea regină a unei naţiuni răpusă de război;
- Joey Dakota -centrat pe un regizor de documentare care călătoreşte înpoi în timp în anul 1990, şi se îndrăgosteşte de un rocker celebru, personajul central al documentarului său. Ea se va întoarce pe neaşteptate în prezent şi va încerca să revină în trecut pentru a se reuni cu dragostea veţii sale şi a-l salva de la moarte;
- Shelter – serial produs de J.J. Abrams (Lost, Alias, Fringe, Person of Interest, Alcatraz, Felicity) şi Mark Schwahn (One Tree Hill), acţiunea se petrece în centrul istoric al New England, în staţiunea de vacanţă, unde staff-ul nou şi vechi trebuie să răspundă nevoilor oaspeţilor, şi să-şi vadă de vieţile romantice, prietenii şi rivalităţi;
- Beauty & The Beast – remake al serialului din 1987-1990, despre care v-am mai vorbit aici;
- Carrie Diaries – prequel al serialului Sex and the City, bazat pe cărţile recente ale lui Candice Bushnell despre anii de liceu ai lui Carrie Bradshaw. V-am mai vorbit despre el aici;
- Cult – serial de dramă în genul filmelor Silence of the Lambs şi Seven, care urmăreşte investigaţia mai multor morţi misterioase şi dispariţiile dintr-un serial care se numeşte Cult. Mai multe despre serial v-am spus aici. Jessica Lucas (Merlose Place 2.0, 90210, Cloverfield) va interpreta personajul principal feminin, pe nume Skye. Skye este o tânără asistentă de producţie al unui serial foarte popular pe nume Cult. După o serie de dispariţii şi posibil o crimă, aceasta se alătură unui bloggerjurnalist pentru a-i investiga pe fanii care se pare că recrează crimele pe care le văd în serial în viaţa reală. Alona Tal (Supernatural, Veronica Mars) va interpreta şi ea în serial rolul unui detectiv LAPD;
- First Cut – despre o proaspătă doctoriţă, care speră să lase în urmă adolescenţa şi să se integreze în lumea matură a spitalului în care va lucra, numai că aici va observa că atmosfera nu este cu mult diferită de cea a liceului.
