Odată cu descrierile noilor seriale, Ausiello a primit şi un flyer în care erau descrise şi noile sezoane ale serialelor de la CW. Nu se ştie dacă distribuirea flyer-elor atât de devreme a fost intenţionată sau nu, cert este că întotdeauna am fost de părere că cei de la CW au ştiut să îşi promoveze serialele.
Aşadar veţi găsi scurte descrieri ale noilor sezoane din Gossip Girl, The Vampire Diaries, Nikita şi Supernatural. Lipsesc serialele 90210 şi One Tree Hill deoarece se pare că descrierile erau foarte vagi, posibil din cauza plecărilor unor showrunneri de la cârma serialului 90210 şi a reînnoirii în ultimul moment a serialului OTH. Acestea fiind spuse, iată noutăţile:
Gossip Girl:
- Sezonul 5 va debuta în Oraşul Îngerilor unde reenergizaţii Nate şi Chuck se decid să îi facă o vizită Serenei. Acasă, Blair află că a plănui o nuntă regală poate fi o bătaie de cap regală, iar Dan va descoperi care sunt urmările lucrurilor rele scrise despre prietenii lui. În final, reîntoarcerea surpriză a verişoarei Charlie va ameninţa să distrugă familia Van der Woodsen din temelii.
The Vampire Diaries:
- În sezonul 3 vom afla mai multe despre Klaus şi Familia Originalilor, întrucât şi motivele pentru care acesta l-a vrut pe Stefan alături de el. Cu cât Stefan se afundă mai mult în întuneric, Elena şi Damon se luptă cu mustrările de conştiinţă pentru că legătura dintre ei devine din ce în ce mai puternică chiar şi în încercarea de a-l salva pe Stefan. Fantomele din trecutul lui Jeremy au un mesaj puternic pe care încearcă să i-l livreze, nu mai vorbim şi de impactul pe care îl vor avea asupra relaţiei cu Bonnie. Cu cât Caroline şi Tyler se apropie mai mult unul de altul, un război va erupe între familiile celor doi.
Nikita
- Sezonul 2 ni-i va prezenta pe Nikita şi pe Michael pe fugă, cu un hard drive care conţine cele mai ascunse secrete şi conspiraţii ale guvernului. Împreună vor încerca să îndrepte pe rând toate răutăţile pe care le-a făcut Divizia de-a lungul timpului. Dar cea care va conduce expediţia de prindere a acestora este de data aceasta Alex… iar Alex îi ştie toate trucurile Nikitei.
Supernatural
- În sezonul 7 fraţii Winchester vor avea de-a face cu un nou rival, unul sinistru şi mai mare decât toţi cei pe care i-au avut până acum. Ei vor descoperi că vechile trucuri, armele şi ascunzişurile sunt nefolositoare. Nu se au decât unul pe celălalt. Dar certitudinea este că, ca şi în legile cowboy-lor, oricât de greu ar fi, nu se vor preda fără să lupte.





“Cu cât Caroline şi Jeremy se apropie mai mult unul de altul,”
Acolo nu trebuia pus Tyler in loc de Jeremy?
Cred ca ai dreptate. Am corectat.
@necuucj: Da, ai dreptate, trebuia să fie Tyler. L-am scris cam în grabă articolul şi cred că din cauza asta am scris Jeremy.
Eu le urmaresc toate serialele celor de la CW, sunt bune. :) Abia astept noile sezoane.
spunetimi si mie exact cand apare sezonul 3 din cronicile vampirilor va rog frumos….
multumesc…
@alexx, la toamna, data exacta nu a fost anuntata
multumesc frumos…nu am altceva de facut decat sa il astept…..