Matt LeBlanc a recunoscut că este împotriva ideii unei reuniuni Friends.
Actorul care l-a interpretat în serial pe Joey Tribbiani a spus că încă este prieten cu toţi ceilalţi actori care au făcut parte din distribuţie, dar că o reuniune ar fi ceva trist. El a mai adăugat că pentru el Friends a fost ceva magic, un lucru extraordinar, şi că se simte norocos că a putut face şi el parte din asta.
Despre ideea cu reuniunea Matt a spus următoarele: ”Care ar fi povestea? Ne întâlnim cu toţii şi facem ce? Bem o cafea? Ar fi chiar trist. Este mai bine doar să ne imaginăm ce fac acele personaje acum”.
Pe LeBlanc îl puteţi vedea în 2011 în serialul Episodes care va fi difuzat de cei de la Showtime.


Uau, ce a imbatranit…
Abia astept Episodes. Si sunt de acord cu el, desi majoritatea fanilor vor o reuniune nu cred ca ar iesi ceva frumos.
Reuniunile in general nu sunt cine stie ce si de obicei le vor actorii care nu prea mai u stab, care nu prea mai fac bani. Astfel de actori sunt de exemplu unii care au fost in vechiul Beverly Hills sau in vechiul Dallas.
ideea de reuniune, acum la o varsta inaintata, e destul de stupida
Reunions SUCK