Dacă v-aţi uitat peste nominalizările la Premiile Emmy de anul acesta probabil că au fost unele cazuri în care aţi ridicat sprânceana. Sau nu aţi observat nicio nominalizare ciudată, absurdă sau amuzantă?
- Primul exemplu pe care vi-l dau este nominalizarea actriţelor Cloris Leachman şi Joan Cussack la categoria Cel mai bun guest star într-un serial de comedie. Ambele au fost creditate ca guest stars şi nominalizate, deşi atât Cloris, cât şi Joan, apar în fiecare episod din Raising Hope, respectiv Shameless. Preşedintele TV Academy Awards a spus că pentru ei contează cum este creditat actorul în serialul respectiv, de ceea ce scrie în contractul acestuia. În trecut însă la această categorie nu se puteau înscrie decât actorii care au apărut într-un singur episod dintr-un serial, iar apoi au extins limita la un arc de două sau trei episoade. Chiar şi aşa devenise prea greu pentru academie să decidă cine era guest star, personaj periodic sau regular – aşa că au decis să îi lase pe actori să decidă categoria în care vor să se înscrie.
- Saturday Night Live a primit 16 nominalizări anul acesta, un nou record pentru un program de varietăţi. SNL este eligibil pentru Emmy înca din anul 1976, dar au atins un număr mai mare de nominalizări abia în ultimii ani de când actorii regulari şi guest star-urile se pot înscrie şi în categoriile destinate actorilor de sitcomuri. Ca rezultat SNL a devenit şi cel mai nominalizat program din istoria premiilor – 142 de nominalizări (întrecând ER care are 124). De asemenea, American Idol a primit şi el anul acesta 10 nominalizări, cele mai multe din istorie pentru un program non-fiction (egalitate cu Dancing With the Stars în 2009).
- Deşi cea mai mare concurenţă a lui Conan O’Brien ar părea a fi John Stewart, Jimmy Fallon sau Stephen Colbert, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Coco are de înfruntat doi bebeluşi, un urs polar şi pe Old Spice Boy. Reclama lui O’Brien pentru American Express a fost şi ea nominalizată contra Nissan Leaf’ (Polar Bear), Old Spice Body Wash (Questions), McDonald (Baby) şi Subaru (Baby Driver).
- Pe lângă binemeritatele nominalizări în categoriile Cel mai bun actor dintr-un serial de comedie şi cel mai bun scenariu, Louis C.K. a mai primit şi o nominalizare surprinzătoare în categoria outstanding picture editing for a special (single or multi-camera), pentru că a servit ca editor în specialul Louis C.K.: Hilarious (tot pentru Hilarious a mai primit o nominalizare şi în categoria outstanding writing for a variety, comedy or music special).
- În mod firesc nominalizările pentru cele mai bune costume au mers la Boardwalk Empire, The Borgias, Game of Thrones şi Mad Men. Dar cine este cel de-al treilea nominalizat? Glee! La categoria coafuri nominalizările sunt: Boardwalk Empire, Game of Thrones, Mad Men, şi evident… contemporanul Glee.
- Episoadele pilot predomină în categoriile pentru scenariu şi producţie, anul acesta întrecându-se episoadele pilot ale serialelor Boardwalk Empire, Game of Thrones şi The Killing.
- Scorsese este nominalizat pentru scenariul şi producţia serialului Boardwalk Empire, dar şi pentru specialul American Masters - A Letter to Elia/Reflecting on Kazan, de la TBS, în categoria de regie pentru un program non-fiction.
- Regizorii muzicali Paul Shaffer (Late Show with David Letterman) şi Minor (The Tonight Show with Jay Leno) se bat în fiecare noapte la tv, iar anul acesta se vor bate şi la Emmy în categoria outstanding music direction. Amuzant este că niciunul dintre cei doi muzicieni nu va reprezenta vreunul din programele mai sus menţionate, Fuse este nominalizat pentru 2011 Rock and Roll Hall of Fame Induction Ceremony, iar Minor pentru An Evening of Stars: Tribute to Chaka Khan.
- Justin Timberlake a primit două nominalizări în categoria original music and lyrics pentru două melodii diferite cântate în cadrul SNL, şi în plus a primit o nominalizare şi ca guest star pentru acelaşi program.
- Laura Ziskin (Pretty Woman) a primit o nominalizare în categoria outstanding nonfiction special pentru Stand up to Cancer, în ultimul episod din serie ea căuta un leac pentru cancer. Luna trecută Ziskin a murit la vârsta de 61 de ani din cauza cancerului la sân.
- După ce mult timp televiziunea CW a fost ignorată de Academie, anul acesta a primit în sfârşit o nominalizare. Este vorba de serialul Nikita, în categoria outstanding sound editing category. Dar pentru a pune şi mai mult sare pe rană, Academia trecut numele televiziunii laolaltă cu numele televiziunilor prin cablu, chiar dacă numele acesteia ar fi trebuit să stea alături de ABC, CBS, Fox sau NBC. Şi dacă tot am pomenit de televiziuni prin cablu, şi cei de la USA au primit o singură nominalizare, în timp ce TBS şi TNT au primit câte 3 fiecare. Supriza a venit din parte micuţului ReelzChannel care a primit 10 nominalizări mulţumită miniseriei The Kennedys.
- Hector Ramirez este cea mai nominalizată persoană la Emmy din istorie, cu 64 de nominalizări, şi probabil vor mai urma. Vă întrebaţi acum probabil cine este Hector Ramirez? Ei bine, el este un operator care şi anul acesta a mai primit 3 nominalizări în categoria outstanding technical direction, camera work, video control for a miniseries pentru 83rd Annual Academy Awards, the 53rd Annual Grammy Awards şi The Kennedy Center Honors. A mai primit de asemenea o nominalizare şi pentru munca depusă la Dancing With the Stars.
- John Shaffner, pe lângă faptul că este şeful Academiei, este şi nominalizat anul acesta, chiar de două ori în categoria art direction for a multi-camera series, pentru producţiile Mike & Molly şi The Big Bang Theory. El este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni designeri de platouri, lucrând în producţii ca Friends, sau Conan.
- Decizia echipei din spatele serialului Family Guy de a înscrie din nou producţia la cel mai bun serial de comedie a fost una cât se poate de proastă. De ce? Pentru că pe lângă faptul că nu au fost nominalizaţi în această categorie, au pierdut şi nominalizarea în categoria cel mai bun serial de animaţie. Culmea este că în locul lui a fost nominalizat fratele The Cleveland Show. De altfel, din cauza acestei decizii şi Seth McFarlane a pierdut o nominalizare în categoria outstanding voice-over category. Chiar şi aşa Family Guy a primit totuşi 4 nominalizări – 3 în categorii muzicale, şi 1 pentru editarea sunetului.


















