Jon Hamm o să facă “rol dublu” când Mad Men o să intre în producţie în luna august a acestui an. Actorul, pe care-l ştim din rolul lui Don Draper, va regiza primul episod din sezonul 5.
“Am făcut deja demersurile pentru a realiza asta,” a spus Hamm. “Este o provocare foarte interesantă şi o aştept cu o doză de emoţie dar şi frică.”
Eh, nu aş băga mâna în foc că este prea “emoţionat”. Hamm a spus că a prins încredere după ce l-a observat pe colegul său John Slattery atunci când a regizat un episod. “M-am gândit că dacă el o poate face, la naiba, şi eu pot.”
January Jones, în rolul lui Betty, care este în serial fosta nevastă a lui Hamm, a aflat recent că este însărcinată. Creatorul serialului, Matthew Weiner, este cunoscut pentru faptul că ţine scenariile ascunse iar nimeni nu ştie dacă va introduce această sarcina şi în serial.
Premiera sezonului 5 a fost fixată în luna martie 2012.

