V-am spus câte ceva zilele acestea despre conferinţele de presă de la TCA. Cu această ocazie foarte multe noutăţi din lumea serialelor au apărut zilele acestea. Recunosc că chiar şi pe mine m-a copleşit multitudinea de informaţii, de aceea am decis ca în cazul celor de la Fox să scriu toate noutăţile într-un singur articol.
O să vă spun aşadar pe scurt, ce s-a discutat despre serialele lor.
- filmul 24 – Kiefer Sutherland a fost prezent pentru a-şi promova noul serial, Touch. Totuşi, actorul a vorbit şi despre filmul 24, pe care foarte mulţi fani ai serialului îl aşteaptă nerăbdători. Se pare că filmările pentru acesta vor începe la finalul lunii aprilie, sau începutul lunii mai. De unde vor relua acţiunea încă se gândesc, dar se aude că timpul care a trecut de la finalul serialului va fi de 6 luni. Aşa cum era de aşteptat, în film toată acţiunea se va petrece într-o zi, numai că cele 24 de ore vor fi comprimate în numai două. În afară de Sutherland, mai este confirmată pentru apariţia în film Mary Lynn Rajskub, cea care a interpretat-o pe Chloe.
- în ceea ce priveşte serialele House, Fringe şi Terra Nova, şefii de la Fox nu au luat încă o decizie. Kevin Reilly spune că la sfârşitul anului trecut a vorbit cu David Shore despre posibilul final al serialului House. Totuşi nu a existat şi o a doua întâlnire pentru a lămuri lucrurile. Reilly a mai mărturisit că a evitat să ia această decizie pentru că “este greu să îţi imaginezi postul de televiziune fără House…” Dacă totuşi anul acesta va fi ultimul an pentru House, Reilly le-a promis fanilor un final satisfăcător.
- În ceea ce priveşte Terra Nova, Reilly au spus că vor lua decizia finală în următoarele săptămâni, şi asta pentru că serialul ar trebui să intre în producţie luna următoare. În caz că nu aţi înţeles deja, soarta lui Terra Nova atârnă de succesul sau insuccesul serialelor noi care urmează să debuteze la Fox – Alcatraz şi Touch.
- În ceea ce priveşte serialul Fringe, veştile nu par a fi tocmai roz. Reilly spune că televiziunea pierdut mulţi bani din cauza serialului, dar că ştie că este destul de greu să faci bani vineri seara. Îi roagă pe fani însă să nu înceapă de acum campaniile anti-anulare, şi să nu îi trimită prin poştă diverse obiecte pe la birou, pentru că nu a discutat încă cu echipa de producţie a serialului, şi nu a luat încă o decizie în ceea ce îl priveşte.
- A fost confirmat oarecum şi faptul că Steve Jones nu va reveni în rolul de prezentoator al X-factor.
- A fost infirmată varianta unui spin-off Glee. Personajele care trebuie să absolvească la sfârşitul acestui sezon, vor absolvi. Lea Michele şi Cory Monteith vor reveni cu siguranţă în sezonul următor, dar în ceea ce îl priveşte pe Chris Colfer lucrurile sunt nesigure.
- Au avut loc schimbări în ceea ce priveşte formatul So You Think You Can Dance, şi anume, rezultatele nu vor mai avea o seară dedicază lor, ci va fi un singur episod de două ore difuzat pe săptămână.
- În final, au mai anunţat că vor lansa anul acesta un canal digital unde vor difuza numai animaţii. Vor fi produse seriale noi, care vor fi difuzate atât aici, cât şi online. Va exista un calup de seriale de animaţie care vor fi difuzate sâmbătă seara de la ora 23:00, la ora 12:30 am. Acestea vor fi serialele centrale, şi se pare că vor exista câte 4 seriale noi în fiecare an, dar asta începând cu ianuarie 2013.






Adica daca Alcatraz şi Touch vor avea audiente mari…o sa anuleze Terra Nova…sau cum?
Ceva de genul, din cauza asta se zvoneşte că trag de timp, pentru a vedea ce audienţe vor avea serialele noi. Dacă serialele noi vor avea audienţe mari, este foarte posibil ca Terra Nova să fie anulat.
Nasol…era un serial destul de bun si s`au bagat si multi bani in el. Macar inca un sezon sa ii mai dea.
Vinerea e foarte slaba la rating,sunt zile in care 1,7 puncte e cel mai mare