Cei de la The Hollywood Reporter au anunţat că actorul David Cross va apărea ca guest star în sezonul 3 al serialului de comedie de la ABC - Modern Family.
Actorul cunoscut din serialul Arrested Development îl va interpreta pe Duane, unul din consilierii oraşului. Acest personaj va interacţiona cu Claire (Julie Bowen).
Pe Cross l-aţi mai văzut recent în serialul anulat de la Fox - Running Wilde şi mai apare şi în serialul The Increasingly Poor Decisions of Todd Margaret, unde serveşte şi ca producător executiv.
Cel de-al treilea sezon din Modern Family va debuta pe data de 21 septembrie.

