V-au scris colegii mei despre faptul că noul sezon al serialului Mad Men va debuta abia în 2012 şi probabil ştiţi că această întârziere se datorează renegocierii contractelor dintre AMC – televiziunea care difuzează serialul, Lionsgate – studioul de producţie şi Matthew Weiner – creatorul serialului.
În principiu a fost anunţat faptul că întârzierea se datorează lui Matthew Weiner care nu a acceptat propunearea celor de la AMC.
Se pare că aceştia i-au oferit creatorului suma de 30 de milioane de dolari pentru 3 sezoane, dar pe lângă aceşti bani i-au impus să plaseze produse în serial pentru publicitate, ceea ce ar însemna tăierea anumitor scene pentru a face mai mult timp pentru spaţiul publicitar, şi de asemenea i-au spus că trebuie să concedieze 2 actori.
Weiner le-a spus celor de la The New York Times că aceste schimbări ar face din Mad Men un alt serial, iar el nu îşi doreşte asta. A mai declarat că nu înţelege de ce AMC-ul vrea să facă aceste schimbări mai ales că serialul este unul de succes şi a mai spus că vrea să continue în aceeaşi manieră ca şi până acum, şi cu oamenii pe care şi-i doreşte el.
Cu toate acestea Matthew Weiner adăugat că îşi doreşte să ducă la bun sfârşit aceste negocieri pentru că iubeşte serialul şi consideră că munca la acest serial a fost cea mai satisfăcătoare experienţă a vieţii lui.

