Era cazul să apară şi o veste legată de Comic Con-ul de anul acesta.

Cei de la Fox au făcut primul pas în acest sens şi au anunţat serialele participante la convenţia de lună următoare.

Printre momentele speciale anunţate se numără un sneak peek Family Guy din episodul “Stewie Goes for a Drive” care îl va avea ca guest star pe Ryan Reynolds, nişte imagini în premieră cu Futurama reimaginat ca anime japonez, un preview din premiera sezonului 7 din American Dad cu Cee Lo în rolul unui jacuzzi care cântă şi o parodie Die Hard marca The Cleveland Show. De asemenea, cei de la Fox au anunţat că vor difuza în premieră episodul pilot din Terra Nova în cadrul panoului serialului.

Programul serialelor de la Fox arată cam aşa:

Vineri, 22 iulie

  • Bones (David Boreanaz şi Emily Deschanel, producătorii executivi  Hart Hanson şi Stephen Nathan, plus membrii distribuţiei spinoff-ului The Finder)
  • Bob’s Burgers (producătorii executivi Loren Bouchard şi Jim Dauterive, actorii Jon Benjamin, John Roberts, Dan Mintz, Eugene Mirman şi Kristen Schaal)

Sâmbătă, 23 iulie

  • Terra Nova (producătorii executivi Rene Echevarria şi Brannon Braga, actorul Stephen Lang)
  • Futurama (producătorii executivi Matt Groening şi David X. Cohen,  actorii Billy West, Katey Sagal, John DiMaggio şi Maurice LaMarche)
  • The Simpsons (creatorul  Matt Groening, showrunner-ul Al Jean, producătorii Rob Lazebnik, Matt Warburton, Mike Anderson şi Tom Gammill)
  • Family Guy (producătorii executivi Mark Hentemann, Steve Callaghan şi Kara Vallow, actorii Alex Borstein, Seth Green şi Adam West)
  • American Dad (producătorii executivi Mike Barker, Matt Weitzman şi Kara Vallow, actorii Wendy Schaal, Scott Grimes, Rachael MacFarlane şi Bradley Baker)

Duminică, 24 iulie

  • Glee (producătorii executivi Ryan Murphy and Brad Fulchuk, încă nu se ştiu membrii sitribuţiei care vor participa)
  • Allen Gregory (creatorul Jonah Hill, showrunner-ul David Goodman, producătorii executivi Andrew Mogel şi Jarrad Paul, actori)
  • The Cleveland Show ( Mike Henry, Sanaa Lathan, Kevin Michael Richardson, Reagan Gomez, Rich Appel şi Kara Vallow)