Eu m-am amuzat când am citit articolul celor de la The Hollywood Reporter, bănuiesc deci că la fel veţi face şi voi când veţi citi declaraţia lui Sheen.

Prezent la conferinţa NATPE pentru a vorbi despre noul serial Anger Management, Charlie Sheen nu a putut evita să răspundă la întrebările despre Chuck  Lorre. Iată deci ce a declarat actorul despre Lorre:

Dacă l-aş vedea pe stradă l-aş îmbrăţişa. Da, pentru că pentru mult timp a creat ceva ce practic m-a ridicat din cenuşă şi mi-a adus o viaţă de vis, care putea exista doar într-o fantezie. Chuck a făcut asta. Chuck a făcut asta. De aceea am fost atât de ofensat când nu mi-a mai ţinut partea în final. Pentru că ce am realizat împreună a fost epic. El a făcut-o în felul lui, eu în al meu, şi cumva mergea. Dar l-aş îmbrăţişa pentru asta şi aş uita de restul.

Sheen s-a mai arătat încântat de faptul că ar putea filma 100 de episoade pentru Anger Management, planul fiind să filmeze două episoade pe săptămână, de două ori mai mult decât filma pentru Two and a Half Men. Cu toate astea Sheen spune că îi place să muncească mai mult şi că abia aşteaptă să primească ok-ul celor de la FX pentru a trece la varianta rapidă de producţie.

Când eram în Two and a Half Men” îmi dădeau foarte mult timp liber. Plecam de la muncă marţi la ora 1 sau 2. Mă gândeam: ‘Unde să mă duc? Mă duc acasă şi ne revedem mâine’. Trebuie să rămân activ. Mă plictisesc foarte repede. Mă plictisesc de oamenii proşti foarte repede. Îmi trecuse de Two and a Half Men de prin sezonul 3. Poţi să scrii asta. Acesta nu este cazul cu Anger Management.

Ei, ce ziceţi de asta? Motivul pentru activităţile extracuriculare greşite ale lui Sheen este că CBS-ul îi dădea prea puţin de lucru. Şi acum am înţeles şi de ce Two and a Half Men s-a stricat după sezonul 3, nu-şi mai dădea Sheen interesul, offf, tot CBS-ul este de vină şi pentru asta. A… şi am uitat… şi oamenii proşti.