Cei de la Forbes au publicat recent câţi bani încasează unele seriale din publicitate. În această listă de seriale nu se regăsesc decât primele 3 din punct de vedere al câştigurilor, dar zic eu că este suficient ca să vă faceţi cât de cât o părere despre cât de profitabilă este această afacere.
Serialele vor fi comparate în funcţie de cât câştigă în 30 de minute, astfel făcându-se şi o distincţie mai clară între ele.
Pe primul loc se află evident American Idol. Show-ul reuşeşte să strângă în fiecare seară aproximativ 25 de milioane de americani, iar sumele provenite din publicitate trebuie să fie pe măsură. Astfel, American Idol câştigă 8,1 milioane de dolari în 30 de minute, sau mai bine zis 32,4 milioane de dolari pe săptămână, asta însemnând două ore de program.
Pe locul doi se află un serial de comedie, si anume Two and a Half Men. El strânge 6.1 milioane de dolari în 30 de minute, adică într-un episod.
Pe locul 3, suprinzător (cel puţin pentru mine) se află serialul 24 difuzat de cei de la FOX care într-un episod de o oră strânge 6 milioane de dolari.
Când vine vorba de serialele noi, cumpărătorii de spaţiu publicitar recurg la o diferenţiere a acestora în funcţie de zile (de exemplu zilele de joi sunt mai dorite şi mai scumpe decât zilele de vineri), la o diferenţiere după publicul ţintă (de exemplu serialele destinate publicului tânăr sunt mai atractive), mai ţin cont şi de serialele care însoţesc debutantul în seara respectivă (de exemplul calupul de animaţii de duminică seara de la FOX).
De multe ori se întâmplă ca alegerile acestora să nu corespundă cu cele ale publicului. Un exemplu este serialul V, situat pe locul 5. El primeşte din reclame 5.6 milioane de dolari pe oră, dar audienţa acestuia a scăzut de la 14.1 milioane de telespectatori în prima săptămână la doar 9.1 milioane telespectatori. Este de aşteptat, şi de altfel normal ca preţul acestuia să scadă.
Un alt exemplu este serialul Glee, tot un serial nou. Deşi a devenit un fenomen el nu câştigă decât 1.4 milioane de dolari în 30 de minte, adică 2.8 milioane de dolari pe episod. Această sumă îl clasează abia pe poziţia a 45, fiind surclasat de toate producţiile noi de la Disney şi de serialul anulat Hank.






Ciudat cu 24 pe locul 3…as fi crezut ca House(cel putin House ca este tot de la FOX) este peste 24 la audienta…ma rog…sume enorme pentru seriale care isi fac toti banii pana la urma.
Eu nu stiu de ce NCIS nu este acolo tinand cont ca are peste 16 mil telespectatori pe episod si au facut si NCIS Los Angeles care atrage cu doar 1-2 mil mai putin decat originalul
Din câte știu eu NCIS se adresează celor de peste 150 ani și după cum scrie în articol ”serialele destinate publicului tânăr sunt mai atractive” , așa că probabil acesta e motivul.
Daca TWO AND A HALF MEN e pe 2 , inseamna ca o sa contiunue…numai sa nu mai bata Charlie pe cineva…oricum iubesc serialul asta..
Daca TWO AND A HALF MEN e pe 2 , inseamna ca o sa continue…numai sa nu mai bata Charlie pe cineva…oricum iubesc serialul asta..
Aline m-a bușit râsul câns am citit faza cu NCIS-ul, dar trebuie să recunosc că ai dreptate.
Promit să postez ratingurile dintr-o seară în care rulează NCIS-ul ca să se convingă lumea că pe sectorul cel mai important, adică 18-49 nu mai stă atât de bine.
O să dau ca exemplu săptămâna 8-14 martie unde la categoria 18-49 ani NCIS se află pe locul 12 în acea săptămână, iar LOST pe 7, iar la numărul total știm cu toții că situația stă altfel și cu o diferență chiar destul de mare.
Mda sa speram ca Charlie nu se mai casatoreste din nou intre timp si isi bate noua nevasta dupa care ea va merge la rehab etc… lol. Complicata toata viata lui dar macar serialul e tare.