• Deşi încă nu ştim când va reveni serialul Cougar Town la ABC, noutăţile despre acesta continuă sp curgă. Astfel, am aflat că Laurie va avea un nou iubit, care va fi interpretat de actorul Edwin Hodge. Numele noului iubit va fi Wade, şi este de meserie soldat. Datorită slujbei sale, Wade este repoziţionat în Estul Mijlociu, iar îndrăgostiţii vor fi nevoiţi prin intermediul Skype. Pe Edwin Hodge l-aţi mai văzut în serialele Mental şi Invasion, ambele anulate după primul sezon.
  • John Cleese va fi gust star într-un episod din luna februarie al serialului de comedie Whitney. El îl va interpreta  Dr. Grant, terapeutul la care vor apela Whitney şi Alex atunci când simt că relaţia lor s-a distanţat. El le va da celor doi sfaturi despre cum să îşi repare relaţia, şi, evident, acestea sfaturi vor duce la momente ridicole şi ciudate. În ceea ce priveşte serialele, actorul a mai avut apariţii episodice în  Will & Grace şi Third Rock From the Sun.
  • Naturi Naughton, unul dintre iepuraşii recent anulatului The Playboy Club, s-a alăturat dinstribuţiei noului serial de dramă cu Jennifer Love Hewitt de la Lifetime – The Client List. Ea va interpreta un personaj permanent pe nume Kendra. Kendra este o femeie frumoasă, maseuză de meserie.
  • Nene Leakes, cunoscută din reality show-uri precum Real Housewives of Atlanta sau The Celebrity Apprentice, va fi guest star într-unul episoadele următoare ale serialului Glee. Cei care au făcut publică această veste sunt actorii Lea Michelle şi Chris Colfer, în cadrul emisiunii Watch What Happens Live cu Andy Cohen. Nene o va interpreta în serial pe noua antrenoare de înot, iar numele ei va fi Roz Washington. Cel care face parte din echipa de înot sincron este Sam.