• Actriţa Lauren Holly va apărea în serialul canadian Lost Girl. Fosta soţie a lui Jim Carrey o va interpreta pe Sadie, o Afreet celebră, sau cineva care se hrăneşte cu adulaţia fanilor săi.
  • Grant Gustin, actorul care îl interpretează pe Sebastian în serialul Glee, a fost promovat. Asta înseamnă că începând cu sezonul 4 va deveni personaj permanent în serial. Ar putea însemna asta că începând din sezonul următor Sebastian nu va mai fi un Warbler, ci un membru al New Directions?
  • Whoopi Goldberg va apărea ca guest star în serialul The Middle în rolul noii consiliere şcolare a lui Sue (Eileen Heisler). Acesta va fi episodul 21 al acestui sezon.
  • Emma StoneAndy Samberg şi Nick Cannon vor apărea cu toţii în noul sezon al serialului de comedie 30 Rock. Pe cei trei îi veţi vedea în episodul care va fi difuzat pe data de 26 ianuarie. În acest episod Jenna (Jane Krakowski)a primit un rol într-un film numit Martin Luther King Day — “din partea producătorilor filmelor Valentine’s Day şi  New Year’s Eve,” spune Tina Fey. Asta înseamnă că este genul de film în care veţi vedea aproape toţi actorii din lume, inclusiv pe Stone, Samberg şi Cannon, care vor apărea în trailerul acestui film.
  • Bryan Cranston, actor pe care îl cunoaşteţi din serialul Breaking Bad, îl vaţi auzi în finalul de sezon al serialului de animaţie Archer. El îl va interpreta pe Commander Drake, un astronaut care vrea să oprească revoltele de pe Staţia Spaţială Internaţională. În alte episoade ale sezonului 3 vor mai apărea şi actorii Jack McBrayer (30 Rock) şi Michael Rooker (The Walking Dead).