Se pare că rating-urile slabe au dus la anularea sezonului 9 din Scrubs. Marti de la ora 8pm, ABC nu va mai transmite următoarele 2 episoade din Scrubs ci vom vedea o reluare din Modern Family. La început am crezut ca va fi o amânare pentru serial dar se pare că nici pe 3 februarie nu vom vedea Scrubs ci în locul acestuia va fi o reluare din Modern Family (Great Expectations – reluare din 21.10.2009). Se pare că ABC va deveni NBC2 în goana după rating-uri şi va spera că reluările din serialul de succes Modern Family vor aduce un rating mai mare (astfel mai mulţi bani din reclame) decât un sezon nou din Scrubs.
Sunt de acord că serialul Scrubs nu mai este ceea ce a fost la început, sunt în acelaşi timp de acord că nu avea rost să fie continuat în formatul prezentat în ultimul sezon dar ceea ce fac cei de la ABC, şi anume, de a nu lăsa puţinii fani care se mai uitau la serial să vadă măcar un final al acestui sezon. Scrubs ne-a încântat timp de 8 sezoane cu o perspectivă haioasă asupra studenţilor de medicină care îşi încep practica în spital, fiind continuat cu sezonul 9 în care apar noi personaje ce joacă tot rolul unor studenţi la medicină dar acum ne sunt prezentaţi în primul an de facultate avându-i ca profesori pe Dr. John ‘J.D.’ Dorian (Zach Braff) doar pentru 6 episoade, Dr. Christopher ‘Chris’ Duncan Turk (Donald Faison) , Dr. Perry Ulysses Cox (John C. McGinley). Dr. Elliot Reid (Sarah Chalke) apare de asemenea în noul sezon însarcinată cu copilul lui “J.D.”, fiind doctoriţă în spitalul în care studenţii fac practică, oferindu-le sfaturi şi îndrumandu-i în felul ei mai ciudat. O apariţie ce mie mi se pare ciudată în sezonul 9 este Dr. Bob Kelso (Ken Jenkins) care pur şi simplu are apariţii prin episoade fără a avea un rol concis.


Scrubs era martea nu miercurea
Imi cer scuze pentru greseala, se pare ca vor fi anulate episoadele care ar fi trebuit sa apare si miercurea incepand de saptamana aceasta
Eu zic ca nici nu trebuia sa mai porneasca sezonu noua, sfarsitul sezonului opt ii era suficient.
Eu am fost suparat cand am crezut ca sezonul 8 este ultimul, dar dupa ce au facut cu sezonul 9, mai bine ramaneam cu amintirea frumoasa
nu ma mira faptul ca il anuleaza…nu mai sunt funny deloc…pacat
dap … si-a pierdut farmecul pt mine sa terminat la sezonul 8
sincer imi placea si idea a ceva nou….
si ziceti ca nu va lasat cu gura cascata fara sa stiti ce se intampla in continuare in sezonu 9?
eu unu voiam sa vad si finalul sezonului asta :(