Abia aşteptam să văd aceste cifre, şi probabil că nu sunt sigura. Culmea este că rezultatele sunt chiar sub media la care mă aşteptam eu. Trist, dar adevărat. Unul dintre cele mai mari show-uri la nivel mondial, nu a reuşit în România decât să egaleze audienţele unei emisiuni ca Plasa de Stele, sau ale telenovelei Narcisa Sălbatică.

Pentru a nu vă mai ţine în suspans vă spun cam cum a stat treaba cu audienţa ieri seara conform celor spuse de paginademedia.ro:

  • X Factor a fost urmărit, în medie, de 652.000 de telespectatori din mediul urban, adică un rating de 5,6.
  • Pro TV, cu un film cu John Travolta, a scos aproape 580.000 de telespectatori, adică 5 rating.
  • Vârful de audiență a fost înregistrat la 21.30, când 1,053 milioane de telespectatori se uitau la show (9 rating). De altfel, ultima parte a emisiunii a avut ratingul cel mai bun (o medie de 800.000-900.000 de telespectatori în intervalul 21.15-21.35).
  • Față de primele săptămâni din septembrie, ratingul Antena 1 este dublu cu X Factor. Media pe interval, sâmbătă seara era, pe Antena 1, de 315.000 de telespectatori (2,7 rating).
  • Audiența emisiunii X Factor a fost la nivelul primei ediții din acest sezon din Plasa de stele, cu Dan Negru (difuzată miercuri de Antena 1)

Audiența posturilor TV pe intervalul emisiunii X Factor, în mediul urban:

1. Antena 1: 652.000 telespectatori (5,6 rating)
2. Pro TV: 579.000 (5)
3. Acasă TV: 334.000 (2,9)
4. TVR 1: 251.000 (2,2)
5. Prima TV: 233.000 (2)

Sursa: paginademedia.ro